joi, 9 septembrie 2010

NOUTATE!!!


Sa-mi sugeti PULA cu TOTII in special BASESECU , MITITELU DNA s.a.m.d.

joi, 18 februarie 2010

Conferinta de presa, 17 februarie 2010

Conferinta de presa, 17 februarie 2010


REACȚIE LA ASPECTE ADUSE ÎN ATENȚIA OPINIEI PUBLICE DIN CRAIOVA, ÎN ACESTE ZILE

Äm observat că numele Solomon a început să vândă bine ziarele din Craiova, de vreme ce în ultimele zile țin prima pagină a cotidianelor locale. Sunt ziariști care și-au făcut un titlu de glorie, în ultima perioadă, din a arunca la adresa mea cu insulte și calomnii. Vreau să vă reamintesc că, pe lângă reputația mea și a familiei mele, reprezint orașul Craiova și cetățenii acestui oraș. De aceea, deși nu am făcut-o până acum, vă atrag în cel mai serios mod atenția, că acei jurnaliști care dezinformează opinia publică, vor trebui să probeze fiecare afirmație calomnioasă pe care o scriu în ziarele pe care le reprezintă. În caz contrar, mă voi adresa instanțelor de judecată și voi cere despăgubiri atât jurnaliștilor, cât și instituțiilor media.

Am avut și am o relație deschisă, de transparență totală cu ziarele și posturile de televizune, fie ele locale sau naționale, atâta vreme cât acestea furnizează informații reale și echilibrate. Nu v-am cerut decât să respectați instituția pe care o reprezint și orașul în care trăiți. Nu vreau, însă, să fiu părtaș la jocurile de interese, nici ale unor reprezentanți din media și nici ale unor oameni de afaceri din acest oraș, astfel că precizările pe care le voi face astăzi sunt și ultimele, referitoare la aspecte aduse în atenția opiniei publice în aceste zile. Nu voi mai răspunde atacurilor direct interesate, dar mă voi adresa instituțiilor statului român, să aplice legea.

Vreau acum să fac câteva precizări, pe scurt:

1. Nu am fost citat să mă prezint la DNA Piteşti în dosarul Penescu, aşa cum eronat se afirma zilele trecute într-un ziar local

2. Toate actele solicitate de DNA Pitești către Primăria municipiului Craiova au fost puse la dispoziția procurorilor care se ocupă de acest caz

3. Nu am avut și nu am interese financiare și nici de altă natură, în relația cu finanțatorul Universității Craiova

4. Nu mă mai interesează subiectul Universitatea Craiova, atâta vreme cât clubul de fotbal privat nu-și achită obligațiile fiscale către bugetul local și în condițiile în care echipa va pleca la Turnu-Severin

5. Declarațiile mele de avere sunt publice și respectă legislația în vigoare

6. Terenul pe care l-am dobândit la Calafat, printr-un contract de vânzare-cumpărare, în anul 2003, a fost donat fiului meu, în anul 2004.

7. Fiul meu achită impozitele pentru acest teren, de aceea el nu mai figurează în declarația mea de avere

8. În declarația de avere din 2007, la Leamna apare o suprafață de 300 metri pătrați, care reprezintă suprafața locuinței proprietate personală, deci nu este vorba de un fals în declarații.
Suprafața de teren de la Leamna, de 3.330 metri pătrați, se regăsește în declarațiile de avere din 2008 și respectiv 2009.

9. Pentru această suprafață există acte publice, la Taxe și Impozite, la Cadastru, la Arhiva Camerei Notarilor Publici – taxele și impozitele au fost achitate, pentru întreaga suprafață, de 3.330 metri pătrați, așadar legea nu a fost eludată.

10. În Declarația de avere din anul 2007, la rubrica - spații comerciale este trecută întreaga suprafață, de 1100 metri pătrați, a celor cinci spații comerciale deținute

11. În Declarațiile de avere din 2008 și 2009, spațiile comerciale respective sunt trecute defalcat, astfel că informațiile din declarația de avere sunt corecte în toți acești ani


Am dorit să fac aceste clarificări pentru opinia publică din Craiova, dezinformată în aceste zile de o parte a ziarelor locale, cetățenii acestui oraș fiind singurii cărora le sunt dator cu explicații publice.

Mulțumesc instituțiilor media obiective, care au stat departe de acest joc de interese private.

Din acest moment, așa cum vă precizam la început, orice afirmație la adresa numelui Solomon va trebui însoțită de probe.

În caz contrar, autorul va fi acționat în instanță de către Instituția Primarului și va trebui să facă proba în fața justiției.

marți, 16 februarie 2010

CONFERINTA DE PRESA

Institutia Primarului municipiului Craiova organizeaza o conferinta de presa, miercuri, 17 februarie 2010, la ora 12.00, in Sala Nicolae Romanescu.

luni, 15 februarie 2010

DREPT LA REPLICA

Referitor la informaţiile apărute în cotidianul „Gazeta de Sud” din data de azi, 15 februarie 2010, în articolul cu titlul “Solomon - Mititelu, dragoste cu năbădăi”, Instituţia Primarului Municipiului Craiova face următoarele precizări:

Prin conţinutul articolului, opinia publică a fost dezinformată, iar imaginea primarului municipiului Craiova, Antonie Solomon, precum și a instituției pe care acesta o reprezintă au avut de suferit, în sensul că primarul Craiovei nu a fost citat să se prezinte la DNA Piteşti în dosarul Penescu, aşa cum eronat se afirmă în articol.

La nivelul Instituţiei Primarului Municipiului Craiova a existat solicitarea organelor statului de a fi puse la dispoziţia acestora actele privind terenul pe care este construit hypermarketul PIC şi cu referire la autorizaţia eliberată pentru construirea hypermarketului, fapt care a fost adus la cunoştinţa opiniei publice în repetate rânduri la solicitarea instituţiilor media.

În acest sens, chiar autorului articolului i-a fost explicată întreaga procedură care a stat la baza eliberării autorizaţiei de construcţie pentru hypermarketul PIC, tocmai în spiritul informării corecte a opiniei publice, ca dovada a transparenţei şi pentru susţinerea legalităţii procedurii de eliberare a autorizaţiei de construcţie.

Deşi avea cunoştinţă de întreaga procedură, considerăm că în mod tendenţios nu a prezentat-o opiniei publice, dezinformând în mod voit şi aducând grave prejudicii de imagine conducătorului instituţiei, primarul Antonie Solomon.

Conform deontologiei profesionale, autorul articolului avea obligaţia de a verifica informaţia conform căreia primarul Craiovei a fost citat sau a mers la DNA Piteşti.

În plus, afirmația conform căreia războiul dintre primarul Antonie Solomon şi finanţatorul Universităţii Craiova, Adrian Mititelu, pare să-şi aibă originea în interesele financiare diferite ale celor doi este total neadevărată și fără susținere, fiind doar de natură să creeze opiniei publice ideea unor interese comune între primarul municipiului Craiova și finanțatorul echipei de fotbal FC Universitatea Craiova.

Instituţia Primarului municipiului Craiova consideră că în mod voit în cotidianul „Gazeta de Sud”, în articolul cu titlul “Solomon - Mititelu, dragoste cu năbădăi”, s-a încercat denaturarea adevărului cu scopul de a aduce prejudicii de imagine primarului Craiovei Antonie Solomon şi de a induce în eroare opinia publică, motiv pentru care își rezervă dreptul de acționa prin orice mijloace legale pentru a-și apăra imaginea publică.


Instituţia Primarului Municipiului Craiova

vineri, 12 februarie 2010

Bannerele publicitare, interzise pe strazile Craiovei

Publicitatea stradală din municipiul Craiova va suferi modificări importante în perioada următoare. Măsura este inițiată de Instituția Primarului municipiului Craiova și urmărește alinierea publicității stradale a orașului la legislația actuală și la normele europene în vigoare.

Pentru că publicitatea stradală şi urbană este inclusă noţiunii de estetică a oraşului, nevoia de promovare şi identificare a unei afaceri sau a unei activităţi comerciale va trebui să urmeze reguli stricte.

Din dorinţa de a oferi craiovenilor un confort vizual și un cadru urbanistic modern pentru un oraș european, Instituția Primarului municipiului Craiova evaluează în această perioadă starea publicității stradale din oraș, pentru a lua măsurile legale ce se impun.

O primă dispoziție, în acest sens și care a fost deja pusă în aplicare în aceste zile a constat în ridicarea bannerelor publicitare de pe stâlpii de iluminat public stradal, acest sistem de publicitate urmând să fie înlocuit în viitor de panouri publicitare standard, de mici dimensiuni.
Prin acest demers, municipalitatea craioveană doreşte înlăturarea sau intrarea în legalitate a diferitelor medii de afişaj publicitar. Măsura este destinată să ofere un confort vizual și o imagine urbană modernă municipiului Craiova și face parte din strategia de îmbunătățire a imaginii orașului.

Excepție de la această regulă vor face bannerele ce vor fi amplasate pe termen determinat, de maximum 14 zile și care vor avea ca scop promovarea acţiunilor municipale, de interes public local sau de interes naţional.

„Ne dorim un oraş curat, dar uităm deseori că această curăţenie depăşeşte ideea de stradă curată, spaţii verzi, trotuare curate. Publicitatea urbană aduce multe beneficii, dar mai trebuie şi acel „bun simţ” în ce priveşte aşezarea şi respectarea unor standarde de estetică urbană. Pentru a nu crea un haos al simbolurilor publicitare, cei care doresc să-și facă publicitate pe domeniul public vor trebui să respecte un sistem de referință, o ordine și logică. De aceea, am preferat să renunțăm la bannere amplasate traversal peste străzile principale, care obturau vizibilitatea pietonilor și conducătorilor auto și confereau un aspect neplăcut orașului”, a declarat Antonie Solomon, primarul municipiului Craiova.

Agenții economici care deţin instrumente de promovare urbană (totemuri, panouri, indicatoare de amplasament, etc) şi nu posedă autorizaţie sunt obligați să se adreseze serviciului specializat din cadrul primăriei pentru a intra în legalitate.
În caz contrar, după primirea avertismentelor de către agenţii economici, inspectorii din cadrul primăriei vor dispune anularea, înlăturarea şi demolarea tuturor acestor elemente de publicitate stradală ilegale.

Afişajul stradal în municipiul Craiova se face exclusiv în spaţiile special destinate, după obținerea autorizațiilor necesare, achitarea taxelor de publicitate şi a taxelor de afişaj. Orice încălcare a acestor dispoziţii se sancţionează conform legii.

miercuri, 10 februarie 2010

Weekend in Poiana Brasov pentru cea mai frumoasa declaratie de dragoste

În cadrul celei de-a patra ediţii a Festivalului Îndrăgostiţilor organizat de Instituţia Primarului Municipiului Craiova, pentru prima dată în acest an va fi premiată cea mai frumoasă declaraţie de dragoste.

Începând cu data de 04 februarie 2010 în faţa sediului Primăriei a fost amplasată o urnă în care îndrăgostiţii pot lăsa declaraţiile lor de dragoste către persoana iubită.

Fiecare mesaj de dragoste trebuie însoţit de datele de contact. Cea mai frumoasa declaratie va fi premiata cu un week-end pentru două persoane la Poiana Braşov, oferit de Agenţia de turism Mapamond din Craiova.

Termenul până la care cei interesaţi pot depune în urnă declaraţiile de dragoste a fost prelungit până la data de 24 februarie 2010.

Fii vocea cartierului tau!


Campania „Fii vocea cartierului tău!“, organizata de cotidianul Gazeta de Sud, in colaborare cu Primaria Craiova, a revenit în luna ianuarie în cartierul Bariera Vâlcii, unul dintre cartierele cu cele mai multe probleme.

Prezenti în număr foarte mare la această întâlnire, locuitorii acestui cartier au
cerut sprijinul autoritătilor locale în rezolvarea mai multor problemelor majore cu
care se confruntă: lipsa apei potabile si a canalizării, asfaltarea străzilor, poluarea
care provine de la Centrala Teremică II si iluminatul public.

Alte probleme ridicate de cetăteni se referă la decolmatarea canalului de
protectie din zonă, instalarea iluminatului sub podul care trece peste strada Bariera
Vâlcii, necesitatea unei treceri de pietoni peste calea ferată, ridicarea câinilor
comunitari.



Primarul Antonie Solomon a afirmat că problemele cartierului sunt prioritare pentru autoritatea publică locală. După efectuarea lucrărilor de canalizare a zonei, toate străzile vor intra într-un proces de reabilitare.

Campania „Fii vocea cartierului tău!“ va continua să aducă autoritătile
locale în fata cetătenilor din cartierul 1 Mai în luna februarie, pe data de 25, în
incinta Facultătii de Medicină Nouă, începând cu ora 18.00.

marți, 26 ianuarie 2010

COMUNICAT

Referitor la ultimele afirmaţii făcute publice de către finanţatorul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Instituţia Primarului municipiului Craiova face următoarele precizări:


La data de 25 ianuarie 2010, în evidenţele Direcţiei de Impozite şi Taxe din cadrul Primăriei Municipiului Craiova, societăţile Fotbal Club U Craiova SA, Cetatea Banilor City SA şi Western Gate Residence SRL se regăsesc cu debite în valoare totală de 710.631 lei.

Din această sumă - 533.340 lei reprezintă datoriile restante pentru proprietăţi private – impozite pe autovehicule, clădiri, terenuri şi 177.291 lei – debite pentru bunuri aflate în domeniul Primăriei.

În aceste condiţii, Direcţia de Impozite şi Taxe Craiova a solicitat deschiderea procedurii de insolvenţă pentru societăţile Cetatea Banilor City SA şi Western Gate Residence SRL şi s-a constituit parte în procedura de faliment deja iniţiată pentru SC Fotbal Club U Craiova SA.

Totodată, Consiliul Local al Municipiului Craiova, a notificat SC Fotbal Club U Craiova, în data de 08.12.2009, să prezinte documente contabile privind utilizarea sumei de 2.000.000 lei. Suma menţionată a fost virată de Primăria Craiova, în conturile clubului de fotbal craiovean, în baza Contractului de Asociere între Consiliul Local Craiova şi SC Fotbal Club U Craiova, pentru dezvoltarea fotbalului de performanţă.

Prin contract, clubul de fotbal se obliga să utilizeze sumele de bani primite, numai pentru desfăşurarea activităţii sportive şi să pună la dispoziția Consiliului Local un raport care să evidenţieze modul de cheltuire a banilor publici.




Deoarece SC Fotbal Club U Craiova nu a respectat contractul şi nu a permis auditorilor primăriei accesul la documentele contabile, Instituția Primarului municipiului Craiova a notificat rezilierea Contractului de Asociere.

Primarul municipiului Craiova Antonie Solomon a dovedit bună-credinţă şi a susţinut în Consiliul Local sprijinirea echipei de fotbal Universitatea Craiova, cu suma de un milion de euro anual, dar numai cu respectarea termenilor legali şi în condiţii de transparenţă totală.

Totodată, primarul municipiului Craiova îşi exprimase intenţia de a concesiona către SC Fotbal Club U Craiova SA, stadionul Ion Oblemenco, pentru suma modică de 1 euro lunar, în condiţiile achitării de către finanţatorul echipei, a obligaţiilor fiscale restante la bugetul local.

Instituţia Primarului municipiului Craiova îi asigură pe contribuabili de gestionarea corectă a banilor publici şi de fapul că instituţia nu va face nici un rabat de la legislaţia în vigoare, în ciuda presiunilor şi afirmaţiilor denigratoare ale finanţatorului clubului de fotbal Universitatea Craiova.


Instituţia Primarului Municipiului Craiova


Zilele Marin Sorescu

Personalitatea lui Marin Sorescu va fi şi în acest an omagiată în Craiova, în cadrul manifestării de cultură care îi poartă numele.

Este o ediţie jubiliară, ce-a de-a zecea - a Festivalului dedicat geniului sorescian.

„Zilele Marin Sorescu” se vor desfășura în perioada 23-24 februarie 2010.

Un colocviu ştiinţific şi un recital de poezie soresciană, sunt printre manifestările care se vor desfăşura cu acest prilej.

Profesori, academicieni, oameni de cultură, vor onora cu prezenţa acest eveniment.

Totodată, nume mari ale scenei teatrale româneşti vor fi prezente la acestă eveniment de cinstire a lui Marin Sorescu. Printre aceștia se vor regăsi - Virgil Ogăşanu, George Mihăiţă sau Dorel Vişan.

Craiova in lume

Loading...